Gigi Becali (66 de ani) a confirmat că Alex Cicâldău (27 de ani) e un jucător care îl ”interesează”. Totuși, patronul campioanei României a anunțat că transferul fotbalistului nu reprezintă o prioritate pentru FCSB.
Alex Cicâldău la FCSB? Gigi Becali a făcut marele anunț: „E un jucător care mă interesează”
”Dacă-mi spune Rotaru că s-a înțeles cu Cicâldău, ce să mai fac eu? Dacă-mi zice că s-au înțeles, la revedere, eu ce fac, întorc jucătorul?
Dacă vine Cicâldău e complicat, că el nu prea e închizător. El e mai mult inter, dar îmi place ca jucător. Nu sunt disperat să-l iau. Am văzut că și Petrolul îl vrea.
Acolo e o situație altfel, că turcul are niște afaceri cu Galatasaray. Asta e situația, nu sunt disperat să-l iau. Mă interesează, dar, dacă mă sună Rotaru că s-a înțeles cu el, nu fac concurență”, a declarat Gigi Becali, în cadrul unei intervenții la Digi Sport.
Alex Cicâldău nu mai e dorit de Galatasaray
Alex Cicâldău trebuie să-și rezolve situația, pentru că urmează să se închidă perioada de transferuri în toate campionatele, inclusiv în România, unde se termină pe 9 septembrie.
Mijlocașul central nu mai intră în planurile lui Galatasaray și are ofertele din România, dar speră să-și găsească o echipă în străinătate. Dacă nu se va putea, ar prefera să revină la Universitatea Craiova.