Alex Ioniță (24 ani) se poate întoarce în Giulești. Fotbalistul nu a confirmat la CFR, iar Rapid este interesată de serviciile acestuia.
Ioniță este un fotbalist format de Rapid care a jucat pentru giuleșteni în perioada 2012-2014. În momentul de față, acesta este sub contract cu CFR Cluj, însă ardelenii nu sunt mulțumiți de acesta.
Giuleștenii au promovat în Liga a 2-a, iar Pancu și-a manifestat interesul pentru transferul lui Ioniță. De asemenea, fotbalistul a declarat înaintea meciului cu Universitatea Craiova că își dorește să revină în Giulești.
''Îi felicit pe cei de la Rapid pentru promovare. Mi-aș dori să mă întorc. Rapid este casa mea, vreau să fac parte din noul proiect și îmi doresc chiar să-mi închei cariera în Giulești.'', a declarat Ioniță în urmă cu o săptămână. (Citește aici mai multe detalii)
Dan Petrescu a dat de înțeles că sunt șanse mici ca Ioniță să continue în Gruia. ''Bursucul'' este de părere că fotbalistul nu are atitudinea potrivită pentru CFR.
''Din ce am văzut eu, nici când nu am fost eu aici nu prea a jucat. Nu că are probleme cu mine Alex Ioniță. Eu nu am probleme cu nimeni, eu sunt apropiat de toți jucători, chiar și cu Alex suntem apropiați, dar una e să fii apropiat și una e când intri pe teren să nu faci ce vrea antrenorul.
Antrenorul cere mult de la ei pentru că le și dă mult la jucători. Iar Alex , în momentul de față, nu are atitudinea pe care trebuie să o aibă un jucător să joace la CFR Cluj. El are contract, iar acum, după ultimul meci cu FCSB, vom vedea ce decizie se va lua. Trebuie să decidem împreună și cu clubul, și cu el și vedem ce se poate rezolva.'' a declarat Dan Petrescu pentru TelekomSport.
900.000 de euro este cota de piață a lui Ioniță, potrivit transfermarkt.com.