Alex Ioniță, în acest moment mijlocașul celor de la Astra Giurgiu, este suspendat pentru dopaj, dar trage tare pentru a reveni în forță în sezonul următor.
După ce și-a injectat substanțe intravenoase, Alex Ioniță a fost supendat de ANAD până pe 30 septembrie 2021, iar în acel moment nu va mai fi jucătorul Astrei, el fiind împrumutat de la CFR Cluj.
Dani Coman, președintele Astrei, este de părere că mijlocașului îi va foarte greu să revină la forma de altădată, dar crede că echipa la care s-ar putea relansa în fotbalul românesc este nimeni alta decât Rapid.
,,E greu de spus când va mai juca, după această perioadă de inactivitate pe care încă o are. Va fi complictat să își revină la valoarea pe care o avea, dar e un jucător tânăr, care s-a antrenat și în această perioadă, separat.
Sunt convins că nu și-a spus ultimul cuvânt. Rapidul îl poate ajuta pe Alex Ioniță, așa cum Alex Ioniță a ajutat Rapidul. El e jucătorul Astrei până la vară, din vară va fi jucătorul CFR-ului.'', a declarat Dani Coman, pentru Digisport.
Victor Angelescu, acționarul majoritar al celor de la Rapid, și-a declarat deja interesul pentru mijlocașul care aparține de CFR Cluj.
,,Suntem foarte interesați de Alex Ioniță, dar după perioada de suspendare, pentru că sigur va fi suspendat. Îl așteptăm, dacă e undeva unde poate să renască, aici e locul. Poate peste un an. Ne putem ajuta reciproc, la noi va avea ușile deschise 100%.'', a declarat acesta pentru sursa menționată.