Fotbal Intern· 2 min citire

"Am predat o lecție de viață tuturor bărbaților din România!" Alexa, prima reacție după scandalul cu Anamaria Prodan

Dan Alexa

Dan Alexa

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 21 iul. 2019, 12:21

Dan Alexa a vorbit pe larg despre scandalul în care a fost implicat după meciul Astra - FC Botoșani, scor 2-2.

Lovit de Anamaria Prodan, antrenorul Astrei a încercat să explice gestul impresarei și susține că a dat o lecție de viață prin felul în care s-a comportat.

"Lătrăii care vorbesc pe la televizor sau prin ziare sunt patetici. Jenanți. Cei ce se dau în spectacol și fac declarații de genul “Alexa este femeie fiindcă nu a fost în stare să o bată pe Anamaria Prodan” sunt jena definiției de bărbat! Episodul cu managerul meu Anamaria Prodan a fost unul copilăresc. Anamaria Prodan nu este bărbat. Este femeie. Femeile reacționează haotic, reacționează la impuls. Ana maria este o femeie impulsivă, care pune inimă în orice face. Am fost supărat pe moment, clar.

Am stat de vorbă imediat cu Anamaria. Și-a cerut scuze. Ana este omul care îsi asumă și bunele și relele prin care trecem și am trecut. A fost o copilărie din partea ei. Niciodată nu aș ridica mâna la Anamaria sau la o altă femeie. Am clarificat și acest subiect și am predat o lecție de viață și educație tuturor bărbaților din România", a spus Alexa, conform ProSport.

"Relația mea cu managerul și prietena mea de suflet Anamaria Prodan este și mai puternică. Noi construim amândoi, de azi înainte și mai vertiginos. Noi le dăm lecții de viață, de asumare, de sinceritate tuturor milogilor de bărbați care fac circ la televizor și în ziare și acasă stau sub pat de frica nevestelor sau a iubitelor. Eu, Dan Alexa, nu am, nu am avut și nici nu am nevoie în acest moment de relații stabile sau pasiuni pentru femei. Nu mă interesează acest subiect! Deci, vă rog să mă judecați pe partea de meserie pentru că nu cred ca viața privată a lui Dan Alexa este un subiect de interes național”, a mai afirmat Alexa.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News