CFR Cluj a câștigat al 5-lea titlu din istoria clubului, iar ardelenii se gândesc deja la cupele europene.
Daniel Stanciu, directorul sportiv al formației din Gruia, a vorbit despre principalul obiectiv al lui Dan Petrescu în următorul sezon: calificarea în grupele unei competiții europene. Oficialul clubului ardelean a explicat că ''Bursucul'' va rămâne pe banca CFR-ului și își dorește să ajungă la masa bogaților.
"Cred că în momentul în care patronul echipei s-a înțeles cu Dan Petrescu, unul din punctele importante ale discuției a fost acela ca Dan să vină și să construiască o echipă capabilă să acceadă în grupele unei competiții europene și, din câte am înțeles, Dan Petrescu a garantat că va rămâne aici.
El și-a dorit foarte mult să se întoarcă la CFR, renunțând la un contract destul de bun. Avea un contract foarte bun, cu mult peste ce putem noi oferi. Principalul obiectiv, începând de luni, să spunem, este participarea într-o grupă a unei competiții europene și chiar dacă pare imposibil vrem în Champions League." a declarat Daniel Stanciu pentru Look Plus.
În ultima etapă din play-off, CFR o va întâlni pe FCSB pe Arena Națională.