Echipa de fotbal FC Argeș va disputa în cadrul stagiului de pregătire din Antalya (3-13 ianuarie 2026) partide amicale cu Bursaspor și Gaziantep, formație la care evoluează românii Alexandru Maxim și Deian Sorescu, se arată pe site-ul oficial al grupării piteștene.
Orele de disputare ale partidelor vor fi comunicate ulterior
Reunirea lotului este programată pentru data de 3 ianuarie, urmând ca în aceeași zi să se plece în cantonamentul din Antalya, Turcia. Antalya este un oraș situat la poalele munților Taurus, pe litoralul Mării Mediterane. Delegația Argeșului se va întoarce acasă, la Pitești, pe 13 ianuarie.
În stagiul de pregătire din Antalya, vulturii vor disputa două meciuri de verificare. FC Argeș va întâlni pe 6 ianuarie pe Bursapor, iar pe 9 ianuarie pe Gaziantep FK.
Bursaspor este una dintre cele mai iubite echipe din Turcia. Fosta campioană a Turciei ocupă prima poziție în 2.Lig Kirmizi, al treilea eșalon valoric. Clubul are un lot a cărui valoare este estimată de site-ul transfermarkt.com la 2,03 milioane de euro.
Gaziantep este pe locul 9 în prima ligă din Turcia (Süper Lig). La formația din Turcia evoluează Alexandru Maxim și Deian Sorescu. Gaziantep are un lot a cărui valoare este estimată de site-ul transfermarkt.com la 31,25 milioane de euro.