Dinamo a înregistrat un eșec usturător în ultima etapă. „Câinii” au cedat la Sibiu pe terenul celor de la Hermannstadt (0-4).
Andrei Nicolescu, administratorul special al echipei din „Ștefan cel Mare”, a vorbit despre situația de la club, dar și despre antrenorul Ovidiu Burcă. Iată ce a spus.
„Suntem într-un moment greu! Trebuie să găsim luminița!”
„Suntem într-un moment greu. Vorbesc zilnic cu Ovidiu, nu s-a schimbat nimic, am dat un mesaj imediat după meciul de la Sibiu tocmai pentru a nu apărea discuții legate pe tema asta.
Faptul că ne întâlnim și stăm de vorbă nu înseamnă că ne-am schimbat optica,
Fanii știu că trecem printr-o transformare, suntem într-un moment în care trebuie să găsim luminița.
Ovidiu este un tip optimist de felul lui, dar și el suferă pentru ce se întâmplă în prezent”, a declarat Andrei Nicolescu, pentru PlaySport.
„Bătălia pe care noi trebuie să o câștigăm este aici, la jucători care nu au încredere în forțele lor, dar aici lucrează intens Burcă. Plus că jucătorii sunt de partea lui, a știut să adune vestiarul.
Asta nu e poziția noastră ca valoare. Până în iarnă, nu vom mai fi aici, eu așa cred”, a mai spus oficialul dinamovist, conform sursei menționate.