Fostul selecționer Anghel Iordănescu este de părere că Octavian Popescu ar trebuie să fie o perioadă rezervă, deoarece are o scădere în evoluții.
„E prea ușor dacă te vrea patronul titular”, a spus Anghel Iordănescu despre Octavian Popescu
Anghel Iordănescu susține că FCSB poate trece de Grupa B din Conference League, având în vedere valoarea lotului pregătit de Nicolae Dică.
„La cum este format lotul în acest moment la FCSB, consider că echipa poate emite pretenții să meargă mai departe din grupele Conference League și să se lupte pentru câștigarea campionatului.
Are un lot competitiv. Cred totușui că jucătorii ar trebui să aibă o responsabilitate mult mai mare.
S-au plătit bani mulți pentru ei, la fel pentru salariile lor, iar ei trebuie să răspundă pentru ceea ce fac în teren. Nu doar antrenorul este de vină. Cât despre joc, văd că tot criticăm defensiva FCSB-ului, dar de atac nu vorbește nimeni. Păi la FCSB dă goluri Edjouma!
Vi se pare normal? Haideți să discutăm și de fotbaliștii din atac. E bine că jucătorii defensivi dau goluri, dar rolul lor principal este să se apare”, a declarat Anghel Iordănescu pentru prosport.ro.
„Mi se pare mult prea mare căderea lui Octavian Popescu, jocul lui nu mai exprimă nimic. Poate o soluție de redresare ar fi să treacă puțin pe bancă. Să vadă cum e. Că e prea ușor acum dacă te vrea patronul titular.
Poate ar fi bine să vadă cum e să lupte puțin pentru locul său în echipă”, a încheiat fostul selecționer.