FCSB a avut mulți antrenori pe parcursul timpului, însă puțini au putut lucra cu patronul Gigi Becali. Se pare că nu toți tehnicienii ascultau de ordinele telefonice din partea latifundiarului din Pipera.
Mihai Stoica, managerul general al echipei, a dezvăluit numele antrenorului care nu asculta de Becali. Iată ce a spus Meme.
„Nu voia să facă schimbări!”
„Mihai Stoichiță nu primea niciun telefon, jur, nu voia să facă schimbări. Chiar eu i-am spus: <<Zice Gigi să-l scoți pe Tibi Bălan>>, iar el îmi spune: <<Hai, mă, lasă-mă!>>. Îi zic: <<Ești nebun? O să ia foc>>. Imediat după, pac, luăm gol, iar Stoichiță zice: <<Lasă, mă, nu e problemă>>.
Apoi a fost faza cu telefonul, Bicfalvi avea cartonaș galben, făcuse fault, putea să ia al doilea galben, Gigi a luat foc, a zis să-l scoatem pe Bicfalvi, eram în Giulești, telefonul era al meu, nici măcar nu era telefonul lui Mihai Stoichiță.
<<Lasă că vorbesc eu cu Bicfalvi și o să vezi că nu ia galben>>. Eu zic: <<Tu vorbești, dar pe mine m-a disperat>>. La un moment dat, Gigi Becali tot suna și am zis direct să ia Stoichiță telefonul și să răspundă. A vorbit și chiar l-a convins pe Gigi că e ok să rămână Bicfalvi în teren, vă dau cuvântul meu de onoare, chiar așa a fost discuția”, a declarat Mihai Stoica, pentru Orange Sport.