Fotbal Intern· 2 min citire

Antrenorul după care tânjește Valeriu Iftime: „L-as aduce oricând, cred în flerul lui”

Valeriu Iftime

Valeriu Iftime

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 18 aug. 2023, 14:16

Finanțatorul echipei FC Botoșani, Valeriu Iftime, caută un antrenor principal cu licență PRO, după ce l-a dat afară pe Marius Croitoru.

„L-aș aduce oricând, cred în flerul lui”, a spus Valeriu Iftime despre Marius Șumudică

Croitoru nu figura în acte pe nicio funcție. Se ocupa, conform celor declarate de Iftime în mai, când l-a numit, de departamentul „scouting”. În acte, antrenor principal este Mihai Ciobanu.

Treaba a ținut în primele 5 etape ale Superligii. Croitoru a fost demis în această săptămână, iar acum Iftime este în căutarea unui tehnician „pe bune” cu licență PRO.

„E un capitol închis, trebuie să fim foarte atenți, ne uităm în viitor. Trecutul s-a întâmplat, poate am greșit și eu că nu l-am convins pe Marius să fie altfel, poate că am greșit că nn-am înțeles situația impusă de FRF, că dacă n-ai licență PRO, n-ai voie să comentezi, n-ai școală, n-ai ce căuta acolo. Nu mai comentez subiectul ăsta.

În viitor e clar că voi căuta un antrenor cu licență PRO, dar nu vreau să zic nimic public acum. În momentul de față este Mihai Ciobanu antrenor cu licență, care are cu totul altă relație cu Andrei Patache, cel mai bun produs al fotbalului botoșănean din ultimii 20 de ani.

Are personalitate și cred că 1-2 meciuri poate duce echipa asta și sper să le ducă bine. După, mai văd. Dar în condițiile date voi căuta un antrenor cu licență care să fie antrenor definitiv, și pe teren, și-n acte, și peste tot, pentru că asta e regula și vreau s-o respect.

Pe Șumudică l-aș aduce oricând, pentru că eu cred în flerul lui și aici e vorba de vocație. Are ceva care te motivează când te doare cel mai tare capul. Așa cred. Dar pentru mine cred că e un antrenor mare, și la Botoșani trebuie să-l motivezi, e un om cu bani.

Trebuie să aibă un challenge ca să vina la Botoșani. La Botoșani s-a născut Eminescu și vreau ca în locul unde s-au născut Eminescu, Iorga, Ionesco să fac și fotbal. Cum să-l motivez? Câți bani să-i dau? Înțelegeți?”, a declarat Iftime, potrivit Sport Total FM.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News