Antrenorul văzut la Dinamo a explicat de ce a refuzat echipa: „Lipsesc multe lucruri. Situația e un pic complicată”

Dinamo
Ovidiu Burcă a jucat trei sezoane la Dinamo, între 2002 și 2005. Numele lui a apărut pe lista posibililor tehnicieni care să preia echipa, dar fostul fundaș a recunoscut că a refuzat.
Ovidiu Burcă a explicat de ce a refuzat să antreneze Dinamo
Ovidiu Burcă a promovat cu CSM Slatina în Liga 2, dar nu a ajuns, la finalul sezonului trecut, la un acord cu oficialii clubului pentru a continua.
El este tentat să preia Dinamo, dar nu în acest moment, chiar dacă este liber de contract. „Am avut o discuție, dar lucrurile sunt departe de a fi conturate. Lipsesc multe lucruri. Am fost prezent la amical, l-am văzut și pe domnul Zăvăleanu.
Lipsește stabilitatea, lipsește un președinte, un director sportiv. Lipsesc banii, lipsește un buget. Nu există această organigramă, nu este stabilitate financiară. Am văzut că se chinuie să păstreze jucătorii.
Situația e un pic complicată. În alt context, cu mare drag. Dinamo este tentant pentru orice antrenor. Mai ales pentru un antrenor tânăr, ca mine”, a spus Ovidiu Burcă la Orange Sport.
În perioada în care a jucat la Dinamo a câștigat singurele lui trofee din carieră: titlul în 2003/2004, Cupa României în toate cele trei sezoane și Supercupa României în 2004/2005.
Burcă a mai jucat în România la Universitatea Craiova, FC Național, Poli Timișoara și Rapid, la ultima încheindu-și cariera în 2012.
Pe 16 iulie se va cere falimentul lui Dinamo
Dinamo este într-o situație dezastruoasă, din orice punct de vedere, după ce a retrogradat în Liga 2, în premieră în istoria de 74 de ani a clubului. Iar falimentul bate la ușă! Vestea a fost dată, recent, de fostul atacant Marius Niculae.
„Ovidiu Burcă nu era pe lista cu antrenori pe care o știu eu. Într-adevăr, sunt mulți dinamoviști, dar nu el. Florentin Petre era pe listă, Ionel Ganea, mai mulți, e o listă mai mare.
Dar problema este că orice antrenor care vrea să vină la echipă cere niște garanții. Iar, în acest moment, nu le poate oferi. Echipa se îndreaptă spre faliment.
Din ce știu eu, sunt anumiți jucători care și-au depus memorii și așteaptă ziua de 16 iulie să meargă mai departe și să ceară falimentul. Asta din informațiile mele de la anumiți jucători.
Dacă potențialii investitori au bani, cred că suporterii se vor retrage. Probabil s-au săturat să strângă bani de atâta timp. Datorită lor echipa mai e în viață”, a spus Marius Niculae.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























