Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB, a adus o veste bună pentru fanii „roș-albaștrilor” înaintea returului din play-off-ul UEFA Europa League împotriva celor de la LASK.
Stoica a anunțat că echipa nu are niciun jucător cu probleme medicale.
„Am avut toți jucătorii, s-au antrenat normal și Musi, și Baeten, și Luis Phelipe. E aglomerație mare la antrenamente”, a spus oficialul FCSB-ului, conform orangesport.ro.
În meciul tur, desfășurat în Austria, FCSB a reușit să obțină un rezultat de egalitate, 1-1, grație golului marcat de David Miculescu.