Diana și Dan Șucu sunt împreună deja de peste 20 de ani și formează unul dintre cele mai longevive cupluri din România. Mai mult de atât, cei doi au reușit să crească nu doar pe plan personal, ci și pe plan profesional.
Mesajul transmis de Diana Șucu după 20 de ani alături de Dan Șucu
Și iată că timpul a trecut și a fost în favoarea celor doi. În urmă cu puțin timp, Diana Șucu a publicat un mesaj cât se poate de emoționant pe contul personal de socializare.
Afacerista, care în trecut era prezentatoare tv, a anunțat că anul acesta s-au împlinit 20 de ani de când ea și Dan Șucu merg pe același drum. Iar pentru ea, acest lucru este ”un miracol”.
Diana Șucu spune că între ea și Dan Șucu există o iubire curată în primul rând. Mai mult de atât, aceasta speră ca povestea de dragoste a celor doi să nu se termine nici peste 30 de ani, ci să dureze o viață întreagă.
„Anul acesta s-au împlinit 20 de ani de când mergem împreună pe același drum. Pentru unii, poate doar o cifră. Pentru mine… un miracol. Două decenii de iubire curată, de răbdare, de credință.
Și-mi doresc ca minunea asta să nu se sfârșească nici peste 30 de ani…Pentru că da, poate sună demodat să iubești același om o viață întreagă. Dar pentru noi… e cel mai frumos lucru care există”, este mesajul transmis.