Fotbal Intern· 2 min citire

Arbitrul de centru Ovidiu Hațegan a vorbit despre revenirea pe teren: „O să vedem dacă se va mai realiza sau nu”

Ovidiu Hațegan

Ovidiu Hațegan

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 11 ian. 2023, 09:35

Ovidiu Hațegan (42 de ani) a suferit, în martie 2022, un infarct, care l-a împiedicat să mai conducă la centru vreun meci.

Ovidiu Hațegan își dorește să revină pe teren

Arbitrul a mai fost prezent în camera VAR, dar ia în calcul și posibilitatea să nu mai oficieze niciodată vreun meci. în aceste zile arbitrii români dau teste fizice, iar Hațegan a vorbit despre situația în care se află.

„Fiind în fenomen, este mult mai ușor să trec peste anumite lucruri pe care le-am trăit, simt. Din prima zi în care am ieșit din sala de operație mi-am setat anumite lucruri.

Primul dintre ele e să mă bucur de fiecare moment al vieții mele. Nu am nicio teamă, indiferent ce se întâmplă, pentru că, din acest moment, fiecare zi este un bonus pentru mine.

Iar gândul și dorința mea sunt să mă reîntorc pe teren. Asta o să vedem dacă se va mai realiza sau nu, deocamdată testele fizice sunt în grafic, testele medicale foarte bune.

O să văd în momentul în care reîncep meciurile cum o să reziste corpul meu, inima mea și o să vad ce decizie o să iau”, a declarat Hațegan.

Ovidiu Hațegan face controale medicale amănunțșite o dată la 3 luni

Arbitrul român a dezvăluit că, la începutul lunii martie, va mai efectua unele controale medicale amănunțite, pe care le face periodic, la trei luni.

„În mod normal, dacă totul merge ok... dar aici Dumnezeu o să hotărască și o să vedem. Decizia finală o să o iau după ce o să am toate rezultatele.

Nu vreau să mă reîntorc doar de dragul de a mă reîntoarce. Nu vreau să revin pe teren și, ok, Hațegan a revenit pe teren. Nu!

Vreau să mă reîntorc la cel mai înalt nivel dacă se poate, dacă nu pot să fac acest lucru, nu am să revin doar de dragul de a fi pe teren”, a încheiat el.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News