Fotbal Intern· 2 min citire

Arbitrul Ovidiu Hațegan, în lacrimi după meciul dintre U Craiova și Oțelul Galați

Ovidiu Hațegan

Ovidiu Hațegan

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 25 iul. 2023, 08:54

Arbitrul Ovidiu Hațegan a revenit la mijlocul terenului, după o pauză de peste 500 de zile, în care s-a refăcut după un infarct pe care l-a suferit în martie 2022. „Centralul” din Arad a condus ireproșabil partida Universitatea Craiova - Oțelul 0-0, iar după meci a venit la flash-interviuri, o practică în mod normal interzisă arbitrilor.

Hațegan a fost susținut din tribune de colegii de breaslă, iar după meci a fost îmbrățișat de antrenorul Eugen Neagoe, care s-a confruntat cu probleme cardiace.

„Le mulțumesc tuturor pentru primire, am simțit căldura tuturor, căldura publicului,. A fost un moment emoționant. Au fost luni dificile, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să trec peste ce a fost.

Dumnezeu mi-a dat un semn, probabil, să fac o mică pauză. Am stat mai mult alături de familie, a fost o perioadă frumoasă, până la urmă.

Kyross Vassaras a fost alături de mine, am avut și spirininul Comisiei Centrale. Încet, încet, am clădit totul în speranțe de a reveni. Medicii mi-au dat acest imbold. Ei mi-au spus că pot reveni fără probleme, doar să-mi pregătesc pașii așa cum trebuie.

M-am pregătit bine fizic, nu mi-am asumat niciun risc și mă bucur că sunt aici, alături de dumneavoastră, din postura de arbitru. Sunt niște trăiri pe care e greu să le explic în cuvinte”, a spus Hațegan

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News