Astrit Selmani (27 de ani), golgheterul lui Dinamo cu 13 goluri marcate în acest sezon, nu va continua în România începând din sezonul viitor.
Kosovarul a precizat că nu banii l-au determinat să ia această decizie, fiind hotărât să lupte pentru obiective și mai mărețe la noua echipă.
„Dinamo nu poate să îmi ofere mai mult și nu e vorba despre bani. Le spun tuturor că nu este vorba despre bani. Vreau să revin la un moment dat la Dinamo. Am spus clar pentru toată lumea, ca să știe acest lucru. Nu ascund nimic.
Am avut oferte de la alte echipe din România, dar le-am refuzat pe toate. Nici măcar nu am ascultat. Așa că nu e vorba despre bani, ci despre dorința mea de a face un alt pas. Nu știu dacă o să fie în Europa sau în altă parte, nu am discutat cu agentul meu.
Dar îmi place Dinamo, nu doar clubul, ci și fanii. Toate acestea îți oferă mai mult decât o pot face banii. Modul în care oamenii au avut grijă de mine, de familia mea
În România nu contează, nimeni în afară de Dinamo nu poate să mă convingă. Îmi doresc să pot să am oportunitatea de a încerca ceva nou, am deja 28 de ani, așa că este un moment bun pentru o nouă experiență.
Vreau să joc pe marile stadioane, dar nu știu ce oferte vor avea agenții mei peste o lună, când se încheie sezonul și voi discuta cu ei”, a precizat Astrit Selmani, pentru Orange Sport.