Fotbal Intern· 3 min citire

Atac dur al lui Ion Vlădoiu la adresa finanțatorilor: „Suntem șmecheri, dăm un salariu la 3 luni”

Jean Vlădoiu

Jean Vlădoiu

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 8 oct. 2022, 12:46

FC Argeș a câștigat meciul de pe teren propriu cu Universitatea Craiova, din Etapa a 13-a a Superligii, dar președintele Ion Vlădoiu a răbufnit la final.

„Suntem șmecheri, dăm un salariu la 3 luni”, este revoltat Ion Vlădoiu

Echipa antrenată de Andrei Prepeliță venea după 5 etape în care câștigase un singur punct, ultimele patru meciuri fiind înfrângeri. Dar victoria cu formația din Bănie nu l-a liniștit pe Ion Vlădoiu, președintele lui FC Argeș.

Din contră, chiar, el a lansat un atac furibund la adresa finanțatorilor din fotbalul românesc care plătesc salariile o dată la 3 luni.

„Nu aduce liniște această victorie, pentru că noi nu am avut-o niciodată, noi am fost mereu în stres maxim și suntem obișnbuiți.

Problema e ce facem cu jucătorii, care vin din țări civilizate, care nu sunt obișnuiți să nu primească banii la timp, cu comportamentul pe care îl avem noi în România.

Sunt puține echipe care își respectă contractele și eu cred că aici trebuie ajungem să ne respectăm. Ai semnat un contract, trebuie să-l respecți, indiferent că avem rezultate, el vine din Madagascar, dă totul la antrenamente, intră la joc, dar dacă nu ai rezultate, asta nu însemnă că trebuie să-i dai salariul odată la 3 luni.

Că noi așa suntem în România, suntem șmecheri, că ni se acceptă, dăm un salariu la 3 luni. Da? Eu cred că nu e normal și nu sunt de acord cu asta, dar văd că încă persistă și văd că sunt multe cluburi care abordează această variantă.

De aia suntem unde suntem, pentru că șmecheria românească funcționează în continuare. Dar sperăm să se schimbe lucrurile și la noi în viitor”, a spus Ion Vlădoiu după meciul cu Universitatea Craiova.

Ion Clădoiu îl va susține pe Andrei Prepeliță până la capăt

Președintele grupării din Trivale a vorbit și despre echipei. „E foarte grea această perioadă, e rău când un un antrenor tânăr, precum Prepeliță, are asemenea probleme. Pentru că, în ultima vreme, a fost foarte criticat.

Cred că am fost singurul care l-a susținut și sunt în continuare alături de el și de echipă, îl voi susține până la capăt indiferent ce se va întâmpla cu postul meu și cu al lui.

Andrei Prepeliță are credit total din partea mea și îl susțin necondiționat. Și sper că îl vor susține și oamenii care sunt lângă noi, pentru că, în ultima perioadă, s-au îndepărtat de ei și jucărtorii simt.

Este păcat, pentru că atât eu, cât și el vrem să formăm la Pitești o echipă puternică, nu ne dorim altceva, nu ave alte câștiguri, noi nu avem alte interese.

Responsabilitatea este a noastră, îmi asum responsabilitatea, ne asumăm înjurăturile, dar eu zic că, la Pitești, se va forma un nucleu de jucători valoroși și la anul nu vom mai fi nevoiți să dăm afară 21 de jucători și să aducem 15.

Lucrurile vor intra pe un făgaș normal și îmi doresc din suflet susținea suporterilor și a conducerii și cred că vom reuși multe lucruri frumoase împreună dacă vom fi uniți.

Dacă vom fi dezbinați și lăsați în voia sorții, noi pe de-o parte și conducerea pe cealaltă, eu zic că nu vom reuși să facem nimic”, a mai spus fostul atacant.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News