Dinamo a pierdut în fața Rapidului, 1-2, pe Arena Națională, în etapa a 23-a a Superligii, și rămâne pe locul 15.
„Transferurile au fost făcute târziu, în grabă, neprofesionist”, atrage atenția Ionuț Lupescu
Mai grav pentru susținătorii grupării este că a crescut distanța față de UTA și Poli Iași, care au câștigat în runda încheiată ieri, rămânând aceeași diferență de puncte comparativ cu FC Voluntari.
Fostul mijlocaș dinamovist Ionuț Lupescu recunoaște că situația este tot mai grea, în condițiile în care transferurile nu au fost unele reușite.
„Din păcate nu a fost primul meci în care se spune că nu trebuia să piardă. Pierd puncte atunci când nu trebuie. Devine din ce în ce mai grea situația pentru noi.
S-au făcut câteva transferuri care după părerea mea sunt destul de târziu făcute, făcute în graba, puțin neprofesionist.
Meciuri mai sunt, dar important este să ia punctele necesare. Iașiul a câștigat, va fi foarte greu.
Conducătorii adevărați au planuri mai multe, nu numai unul: a,b,c. E foarte important să știi să lucrezi în avans cu cel puțin șase luni înainte. Acum să vedem, nu știu dacă se gândesc la așa ceva”, a spus el, potrivit sport.ro.
În runda următoare, Dinamo joacă în deplasare cu FCU 1948 Craiova. Meciul are loc vineri, de la ora 20:00, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie.
Echipa antrenată de croatul Zeljko Kopic riscă să ajungă pe ultimul loc dacă pierde și FC Botoșani obține cel puțin un punct acasă, cu Poli Iași.