Avertismentul lui Andrei Prepeliță înainte de meciul cu FC U Craiova 1948! Care e atuul antrenorului de la FC Argeș

Andrei Prepeliță
Echipa de fotbal FC Argeș întâlnește, vineri, de la ora 21:30, pe Stadionul Nicolae Dobrin din Pitești, formația FCU Craiova 1948, în Etapa a 5-a din Superligă.
Andrei Prepeliță vrea ca FC Argeș să obțină a treia victorie pe teren propriu în Superligă
Antrenorul gazdelor, Andrei Prepeliță, speră ca formația sa să câștige, pentru a respecta tradiția de pe teren propriu în acest sezon, victorii cu UTA (2-0) și “U” Cluj-Napoca (3-1).
„Am reușit până acum să câștigăm pe teren propriu, sper să reușim și în acest meci, deși întâlnim o echipă bună.
FCU Craiova a obținut două rezultate bune împotriva campioanei și vicecampioanei de anul trecut. Sunt bine organizați, au o forță ofensivă bună, dar i-am analizat și sper eu să ne impunem.
Iar apoi îmi doresc să începem să aducem puncte și din deplasare”, a afirmat tehnicianul.
„Din iarnă, ei au câștigat omogenitate, iar acum formează o echipă solidă. Într-adevăr, jocul lor se baza pe Bauza (n.r. – mijlocașul Juan Bauza, în prezent accidentat), dar au un lot bine structurat.
A intrat și Iancu la ei, deci au un lot bun. Croitoru este un antrenor care a avut rezultate la Botoșani. Eu cu el ne-am duelat sezonul trecut și am avut câștig de cauză. Acum însă situația este alta, el e la o echipă nouă.
Noi cred că am arătat bine și cu Rapid în ultima etapă, însă am făcut câteva erori neforțate care au dus la golurile lor. A fost foarte frustrantă înfrângerea pentru noi pentru că am simțit că se putea mai mult.
Însă am analizat ce am greșit și jucătorii trebuie să înțeleagă și să nu mai repete acele erori”, a adăugat Andrei Prepeliță.
Andrei Tofan vrea să vadă în tribune cât mai mulți suporteri ai lui FC Argeș
La rândul lui, fundașul Andrei Tofan a declarat că așteaptă un număr cât mai mare de suporteri la acest meci. „Până acum am practicat un fotbal bun spun eu. Poate doar repriza a doua cu Sepsi și cea de-a doua cu Rapid nu prea ne-a mers jocul, dar în rest am evoluat bine.
Se poate vorbi și de lipsa de omogenitate, însă noi încercăm să îi integrăm cât mai bine pe jucătorii care au venit. Îi așteptăm alături de noi la acest meci și pe suporteri. La meciurile anterioare au venit în număr mare, sper să o facă și vineri”, a spus Tofan.
Dacă pe teren propriu FC Argeș a obținut 6 puncte în 2 etape, în deplasare nu a câștigat niciunul. În runda a doua a cedat clar la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi, 0-2, iar în etapa precedentă a fost înjvinsă în Giulești, de Rapid, cu 1-2.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























