Fotbal Intern· 2 min citire

Avertismentul lui Zeljko Kopic, înainte de meciul cu Farul: „Avem ambițiile noastre”

Zeljko Kopic

Zeljko Kopic

Scris de Ion Gabriel Publicat: 2 oct. 2024, 16:00

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Zeljko Kopic, a afirmat, miercuri, într-o conferință de presă, că Farul Constanța va încerca să dea tot ce poate pentru a câștiga meciul direct de vineri, dar a precizat că și formația sa are ambiții care se vor vedea în timpul partidei.

Croatul încă nu a uitat remiza cu FC Botoșani

Echipa de fotbal Dinamo București va întâlni formația Farul Constanța, vineri, de la ora 21:00, la Ovidiu, într-o partidă din cadrul etapei a 12-a a Superligii.

"În această săptămână am analizat jocul din etapa trecută, cu Botoșani, dar și pe următorul, cu Farul. Încă nu am decis primul 'unsprezece', cred că echipa este într-o formă bună și am încredere în jucători. Rezultatul celor de la Farul cu Gloria Buzău a fost într-adevăr surprinzător (0-1). Toate echipele luptă, dau tot ce pot în acest campionat. Cei de la Farul au avut ocazii, cred că au fost echipa mai bună, dar nu au punctat. Știm că acum vor încerca să dea totul, pentru că joacă acasă, pentru a obține aceste trei puncte, dar avem și noi ambițiile noastre de a juca un fotbal bun și de a obține rezultate bune", a declarat Kopic.

Tehnicianul croat a spus că dezamăgirea a fost mare după meciul cu FC Botoșani din etapa trecută, în care echipa sa a fost egalată în a doua parte a jocului.

"A fost o dezamăgire foarte mare la meciul cu Botoșani, pentru că a existat acea lipsă de concentrare și de greșeli tehnice. Dar acesta este fotbalul, trebuie să înțelegem întotdeauna importanța acestor minute de prelungire. Atunci când conducem pe tabela de marcaj, când reușim să înscriem, trebuie să ne păstrăm stabilitatea, să menținem posesia. Dar asta este nu este atât de important, va fi mai important finalul acestui campionat, chiar dacă, desigur, fiecare punct contează. Toate meciurile din Superligă sunt grele, valorile sunt apropiate și trebuie să lupți cu toată lumea", a adăugat Kopic.

Pentru antrenorul dinamovist să-l învingă pe Gheorghe Hagi reprezintă o motivație în plus în partida de vineri: "Întotdeauna este o plăcere să îl urmăresc pe Gheorghe Hagi și am un respect foarte mare pentru el. Este un sentiment plăcut să câștigi un joc împotriva lui și este una dintre motivațiile pentru noi toți ceilalți".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News