Laurențiu Reghecampf a fost demis de la Universitatea Craiova. Cu toate acestea, Basarab Panduru, fostul secund al lui Reghe la Al Wasl, dar și la gruparea din Bănie, a avut doar cuvinte de laudă pentru tehnicianul român.
Mai exact, Panduru apreciază enorm de mult felul în care Reghecampf i-a ajutat pe fotbaliștii Craiovei să evolueze, fiind impresionat de prestațiile acestora din sezonul recent încheiat.
„Cred că e singurul antrenor din lume!”
„Eu am rămas impresionat, cred că e singurul antrenor din lume, nu exagerez, pe hârtie, nu ce cred, ce am văzut, care face ca jucătorul să fie mai bun. Aproape toți jucătorii sunt mult mai buni decât anul trecut. Probabil la linia de fund avem de discutat, că acolo ai Vlădoiu, Vătăjelu, Bancu, fundașii centrali care s-au tot schimbat. Mateiu de acum nu mai e cel de acum 6 luni, probabil că se interesează câteva echipe de el. În Crețu nu credea nimeni, a ajuns la echipa națională și l-a făcut să dea și trei goluri anul ăsta. După aia, mergem mai sus, unde au explodat toți. Ivan n-a dat niciodată 10 goluri, acum a dat 14.
N-am venit foarte pregătit, dar cred că Markovic a dat anul trecut patru goluri la Clinceni, acum are vreo 13. Gustavo vine de la Ajman, unde avea 0 goluri, acum a dat 10. Cîmpanu vine de niciunde cu două goluri, acum are 6.
Baiaram e surpriza plăcută cu poziția pe care Reghecampf i-o găsește acolo de număr 10, eu nu-l vedeam. Două goluri anul trecut, 8 goluri acum, jucător de 19 ani. Nu am mai văzut ca un antrenor să facă foarte mulți jucători din primul 11 și rezerve mult mai buni decât au fost anul trecut”, a declarat Basarab Panduru, pentru cei de la Orange Sport.
Reghecampf a ratat cu Craiova titlul, locul 2 dar și Cupa României, reușind calificarea în Conference League după câștigarea barajului cu FC Botoșani.