Anghel Iordănescu, fostul selecționer al României, a dezvăluit un episod petrecut alături de Gigi Becali, patronul de la FCSB.
„Tata Puiu” a povestit cum l-a dat în judecată pe latifundiarul din Pipera. Iată care a fost deznodământul.
„Bineînțeles că l-am dat! Nu e darnic când dă niște bani din buzunar în situații de genul ăsta!”
„Din ce îmi amintesc, când eram selecționer (octombrie 2014 - iunie 2016 nr.), l-am și sunat și nu o dată, de mai multe ori, l-am și dat în judecată, se și ruga de mine să opresc acțiunea la tribunal. Așa era contextul atunci. Probabil că astăzi aș proceda altfel. Bineînțeles că l-am dat, pentru ceea ce declara.
La ultima înfățișare, înainte de a pleca la Campionatul European, eram observator în Comisia Tehnică la FIFA și UEFA și înainte să plec în Portugalia, am lăsat mandat avocatului să îl iert.
Altfel avea de plată și știu că nu e darnic când dă niște bani din buzunar în situații de genul ăsta. Orice să nu piardă. Nu, sincer până în ultima clipă i-am spus că nu îmi retrag acțiunea.
Până în ultimul moment, înainte să mă urc în avion, am telefonat avocatului. Peste o săptămână aveam ultima înfățișare la tribunal. Era vorba despre el și despre MM Stoica. Pe el l-am iertat mult mai devreme sau am retras plângerea și a rămas doar domnul Becali”, a spus Anghel Iordănescu, conform celor de la Fanatik.ro.