Fotbal Intern· 2 min citire

Becali e tranșant în ceea ce privește viitorul antrenor de la FCSB: „Așa va fi până mor!”

Gigi Becali

Gigi Becali

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 20 mar. 2023, 15:16

Patronul lui FCSB, Gigi Becali, spune că nu va numi antrenor în următoarea perioadă și continuă schimbul de replici cu FRF.

„Antrenor de ce să vină? Noi respectăm regulamentul. Ce, facem după cum zice Burchel? Dă Burchel banii? Nu plătesc nicio amendă. Mă duc la Comisii și mă duc și la TAS.

Până în vară nu pun antrenor. Cine mă obligă? E a lui Burleanu echipa? Să-mi dea Burleanu bani să angajez antrenor. Vreau să aduc un englez, cere 100.000 de euro salariu pe lună, să-mi dea Burleanu și Burchel bani (n.r. - ironic).

E adevărat că în regulament scrie să avem antrenor. O să avem antrenor cu licență, când o să am bani să pun antrenor. Va fi un antrenor care va corespunde cerințelor de la FCSB, adică Becali va fi stăpânul.

Stăpânul e stăpân și gata. Așa va fi până mor! Ce, mă comandă Burchel pe mine? Stai acolo în casă la tine!

Trebuie să ai antrenor, dar nu să hotărăști tu dacă ăla de pe bancă închiriază licența. Ce, Ferguson nu stătea în tribune? El delega. Mă îndrumi și ce să dau la jucători să mănânce?! Am încredere în Pintilii, cum să-l schimb? Mie-mi place jocul echipei”, a declarat Becali.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News