Fotbal Intern· 2 min citire

Becali i-a răspuns lui Reghecampf! ''Revenirea lui la FCSB nu depinde de mine''

Laurențiu Reghecampf și Gigi Becali

Laurențiu Reghecampf și Gigi Becali

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 9 iun. 2020, 16:34

Gigi Becali i-a răspuns lui Laurențiu Reghecampf (44 ani), după ce tehnicianul a declarat că FCSB este singura echipă pe care ar mai antrena-o în România. 

''Reghe'' a câștigat pe banca roș-albaștrilor două titluri în Liga 1, Supercupa României și Cupa Ligii, în cele două mandate din perioada 2012-2014 și 2015-2017.

Întrebat despre ultimele declarații ale lui Reghecampf, Gigi Becali a explicat că nu caută un nou antrenor în acest moment pentru că are încredere deplină în Bogdan Argeș Vintilă.

''Este frumos ceea ce a zis Reghe, dar revenirea lui la FCSB nu depinde de mine. Depinde doar de un singur om, iar acel om este Bogdan Vintilă. Eu nu îl voi da pe Vintilă afară de la FCSB nici dacă retrogradăm. Dacă el vrea să plece de la FCSB, atunci e o altă problemă. Doar așa îl voi căuta pe Reghe, doar dacă Vintilă vrea să plece.

Eu sunt decis să merg pe mâna lui Vintilă. El este generalul oștii mele! M-au îngrijorat un pic rezultatele din amicale, dar am primit explicații și am înțeles despre ce a fost vorba. Reghe și MM Stoica sunt frații mei mai mici, dar acum nu se pune problema să reîntregim familia. Oricum, Reghe este bine unde este din toate punctele de vedere. A făcut treabă pe acolo și își merită banii.'' a declarat Gigi Becali pentru Prosport.

Citește și Becali a răspuns la acuzațiile lui Gnohere! “Are talent, dar, dacă nu alergi pe teren, nu se poate”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News