Situația lui Soiledis, jucătorul FCSB-ului care nu semnase pentru înjumătățirea salariului, a fost lămurită de impresarul acestuia.
În contextul pandemiei de coronavirus, Gigi Becali a decis ca jucătorii vicecampioanei vor avea salariile reduse cu 50% până în luna septembrie.
Soiledis și Planic erau singurii care nu au semnat noile înțelegeri, însă situația fotbalistului grec a fost lămurită de Florin Vulturar, impresarul acestuia.
''Soiledis e plecat în Grecia, a avut ceva probleme cu familia, cu tatăl lui care a decedat. A plecat imediat după ce li s-a dat liber și e în Grecia.
Am vorbit și cu Aris (n.r. – Soiledis), el nu a zis niciodată că nu semnează, doar că așteaptă să-i trimit documentul în engleză. I-am explicat toată situația referitoare la înjumătățirea contractului și doar aici s-a blocat totul.
Am vorbit cu nea Vali (n.r. – Argăseală), mi-a trimis documentul în limba engleză și probabil mâine o să-l trimită și Soiledis semnat'' a declarat Florin Vulturar pentru Telekom Sport.