FC Botoșani a fost aproape de o victorie răsunătoare cu CSU Craiova. Trupa moldavă a fost egalată în ultimele minute (2-2), așa cum s-a întâmplat și în etapa precedentă cu UTA Arad (2-2).
Bogdan Andone a recționat după meciul plin de tensiune. Antrenorul celor de la Botoșani s-a resemnat după o nouă partidă în care echipa sa a ratat la mustață victoria.
„Sunt convins că aceste puncte pierdute în prelungiri se vor întoarce și pentru noi!”
„Am pierdut, am avut 2-0, dar până la urmă, rezultatul a fost echitabil. Dacă după meciul de la Arad, am spus că meritam victoria, azi, rezultatul a fost echitabil, chiar dacă e dureros să iei gol în prelungiri. Nu meritam victoria.
Am spus-o, e un campionat foarte echilibrat, toate echipele se luptă pentru fiecare punct, dacă ne uităm, multe jocuri se termină la diferență de un gol. Azi a fost o greșeală tehnică, mingea nu a mai sărit la Țigănașu, nu îl acuz deloc, e fotbal, se întâmplă. Îi felicit pentru dorință, pentru atitudine, pur și simplu așa a fost să fie.
Kaprof vine după o accidentare, trebuie să își găsească ritmul, la fel și Enzo. Am zis că au jucat suficient, aveam nevoie de viteză.
Am spus-o, ținând cont de situația în care suntem, fiecare punct e important. Am jucat cu o echipă foarte bună, jucătorii de pe banca lor de rezerve pot juca la orice echipă de Liga 1. Sunt pe bancă Markovic, Koljic pe bancă, pot fi titulari la orice echipă din campionat. Au multă calitate, soluții, pot schimba în diferite sisteme.
Un punct este echitabil, nu pot să spun că sunt fericit pentru că am condus cu 2-0, dar trebuie să mergem înainte și să recuperăm punctele pierdute.
E prea devreme, voi analiza jocul, schimbarile au fost bune, in seara asta au muncit, au dorit sa ajute echipa. Sunt convins că aceste puncte pierdute în prelungiri se vor întoarce și pentru noi”, a spus Bogdan Andone, după remiza cu CSU Craiova (2-2).
FC Botoșani a revenit pe ultima poziție în Liga 1, după ce a fost devansată de Dinamo, care a învins Oțelul Galați cu 3-1.
Situația din clasament:
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News