Noul antrenor al echipei de fotbal FC Rapid, Bogdan Lobonț, a declarat că preluarea conducerii tehnice a formației giuleștene este o provocare.
„E o provocare și o accept așa cum e”, a transmis Bogdan Lobonț
Rapid întâlnește formația FCSB, sâmbătă, de la ora 20:30, pe Arena Națională din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 5-a a play-off-ului Superligii.
„Să fiu antrenor aici e o provocare ca toate celelalte pe care le-am avut până acum și cu siguranță vor urma altele. Eu trăiesc clipa și încerc să învăț din fiecare experiență. E o provocare și o accept așa cum e, cu riscurile și avantajele pe care mi le oferă. Eu sunt o persoană norocoasă, dacă nu aveam noroc azi nu eram aici. Eu nu fac promisiuni”, a afirmat tehnicianul care l-a înlocuit, marți, pe Cristiano Bergodi.
„Eu nu am schimbat nimic la echipă, nu pot schimba nimic pentru că cei care pot schimba ceva sunt jucătorii. Avem nevoie să muncim, să ne concentrăm pe drumul pe care îl avem de parcurs, iar la final vom vedea unde suntem. Pe băieți îi cunosc bine, din august sunt aici, știu ce calități și defecte au, așa că eu sunt convins că vor da maximum din ceea ce pot”, a explicat Lobonț.
Fostul portar este convins că derby-ul cu FCSB de sâmbătă va fi unul spectaculos.
„Va fi un meci fantastic, am înțeles că Arena Națională va fi plină, gazonul e bun, mai mult de atât de ce am avea nevoie? Așa că trebuie să ne bucurăm de fotbal și cu siguranță va ieși un meci spectaculos. Apoi la final vedem rezultatul”, a spus Bogdan Lobonț, care a confirmat faptul că jucătorii Damjan Djokovic și Alexandru Albu rămân în continuare excluși din lot.