Fostul mare internațional Bogdan Stelea (57 de ani) a analizat prestațiile portarului ucrainean Pavlo Isenko, care a devenit titular la Universitatea Craiova în această vară. Deși observă calități fizice bune și unele deprinderi promițătoare, Stelea atrage atenția asupra tendinței lui Isenko de a se hazarda în anumite situații, ceea ce ar putea costa echipa.
Isenko a fost titular în 9 meciuri pentru Craiova, în care a primit 12 goluri, reușind să păstreze poarta intactă doar în două partide. Stelea remarcă faptul că ieșirile pe centrări ale portarului nu sunt mereu bine gestionate și subliniază lipsa experienței în aceste momente critice. În contrast, el laudă prestațiile portarului de la FCSB, Silviu Lung junior, considerând că formația din București stă mai bine la acest capitol.
„Isenko e un portar care îmi place cum arată ca fizic, ca deprinderi, dar are momente când se hazardează și s-ar putea să îi coste pe cei de la Craiova. Acele ieșiri, în anumite situații face lucruri pe care un portar cu experiență nu le face.
Pe Lung l-am văzut în campionat și mi-a plăcut. Am văzut situații în meciuri în care a apărat foarte bine. Cred că FCSB stă mai bine la portari”, a spus Bogdan Stelea, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.