Burleanu anunță măsuri dure pentru finanțatorii din Liga 1. "S-a terminat perioada cu împrumuturile"

burleanu
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat implementarea unor regulamente noi pentru cluburile din Liga 1, începând cu sezonul 2019-2020. Burleanu vrea transparență totală privind sursele de finanțare, un nou sistem de licențiere și dispariția oamenilor de fotbal care au fost condamnați de instanțe.
Noul set de măsuri îi vizează pe patronii, președinții de club și antrenorii echipelor din România. Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, care nu e în relații bune cu președintele FRF, ar putea fi afectat direct de aceste restricții.
Din anul 2019, cluburile nu vor mai putea să aibă datorii mai mari de 10 milioane de lei.

"Prima modificare, de altfel foarte importantă, care a intrat în vigoare face referire la pragul de rentabilitate al fiecărui club. În primăvara anului 2019, se va calcula perioada de analiză 2016, 2017 și 2018, iar abaterea acceptată este de 10 milioane. Din următorul an, pierderile unui club trebuie să fie de maximum 5 milioane. S-a terminat perioada cu împrumuturile proprietarilor și patronilor spre cluburi. Se va trece într-o perioadă în care proprietarii vor trebui să-și capitalizeze clubul", a spus Burleanu în cadrul unei conferințe de presă.
O altă regulă extrem de importantă vizează situația juridică a reprezentanților cluburilor de fotbal. Vor fi interziși oamenii care au condamnări definitive în instanță.

"Începând cu sezonul 2020-2021, se introduce un nou concept, de bună reputație. Nu ne mai dorim penali în funcțiile de expunere mediatică în cadrul cluburilor din Liga 1. Se consideră că cineva are o bună reputație dacă nu a fost condamnat în ultimii 5 ani pentru infracțiuni economico-financiare, de fals, de corupție, ori infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. La fel și antrenorul. Trebuie să se demonstreze că nu a fost sancționat pentru doping, participare la pariuri sportive, la trucarea de meciuri și altele", a mai anunțat Răzvan Burleanu.
Conform noului regulament instituit de FRF, jucătorii pot cere să devină liberi de contract dacă nu au fost plătiți timp de 60 de zile.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























