Mirel Rădoi, selecționerul României, a declarat de curând că Mario Camora (33 de ani), fundașul stânga portughez al lui CFR Cluj, ar putea reprezenta o variantă pentru defensiva naționalei după ce își va lua cetățenia română.
Nu sunt puțini cei care cred că naționala „tricoloră” are nevoie de experiența lui Camora, însă sunt și voci care cred că fotbalistul aflat pe ultima sută de metri cu dobândirea cetățeniei române nu este o opțiune și că România are suficienți fundași de valoare pe care poate conta în barajul pentru Euro 2020.
„Aș vrea străini dar care să facă diferența, un atacant, un mijlocaș de creație, nu ducem lipsă de fundași. Camora e un băiat extraordinar, care a învățat limba”, a spus Andrei Prepeliță, mijlocașul de 34 de ani al lui FC Argeș, potrivit Telekom Sport.
Mirel Rădoi îl vrea pe Camora la națională
„Este de ani de zile la un nivel incredibil. E un jucător pe care eu am vrut să-l transfer la FCSB de la CFR și nu am putut”, a spus selecționerul României.