Fotbal Intern· 2 min citire

Capăt de linie pentru veteranul CFR-ului? Ciprian Deac a anunțat unde se va retrage: „E clar că mă apasă această presiune!”

Ciprian Deac

Ciprian Deac

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 22 oct. 2023, 13:04

Ciprian Deac este veteranul celor de la CFR Cluj. Om de bază în ultimele sezoane, ultimele accidentări suferite l-au ținut departe de gazon.

Recent, fotbalistul de 37 de ani a vorbit despre momentul retragerii sale, care, după spusele sale, încearcă să îl amâne cât de mult poate.

„E clar că mă apasă această presiune!”

"Întrebarea asta cred că o aud în fiecare zi (n.r - cât poate să mai joace). Eu mai am contract până la anul, mă simt bine. Atât timp cât staff-ul tehnic are nevoie de mine, voi juca cu mare plăcere. Încă nu mă gândesc la retragere. E clar că mă apasă această presiune pentru că va veni momentul și încerc să îl amân cât de mult pot.

Așa mi-aș dori (n.r - să se retragă de la CFR Cluj). Aici am debutat în Liga 1 și mi-ar plăcea foarte mult ca aici să-mi închei cariera. E clar că aici îmi voi încheia cariera, nu mai vreau să plec în altă parte. M-am atașat foarte mult de acest club, de familia CFR", a spus Ciprian Deac, pentru PRO TV.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News