Eduard Radaslavescu (18 ani) a semnat vineri cu FCSB și a intrat rapid în programul de pregătire al echipei.
Eduard Radaslavescu poate evolua la FCSB ca mijlocaș central, dar și ca număr 10
Antrenorul FCSB, Nicolae Dică, a spus pe ce post îl va folosit pe jucătorul venit de la Farul Constanța. „Deocamdată este la început în fotbalul, să spunem, mare, este un jucător de mare perspectivă, are niște calități bune, a arătat unele lucruri la Farul, fostul Viitorul, îl știu de foarte mult timp.
Este un jucător interesant, sper ca el să fie serios în continuare, așa cum a fost și până acum, să muncească mult și să-și îmbunătățească toate calitățile pe care le are. Are potențial”, a spus Dică.
Antrenorul a explicat și care va fi rolul pe care-l va avea Radaslavescu în echipa roș-albaștrilor. „În sistemul pe care-l jucăm noi, 4-2-3-1, el poate juca și unul dintre cei doi mijlocași centrali sau poate evolua și ca număr 10. Dar, el este mai mult un optar”, a mai spus tehnicianul, conform digisport.ro.
Gigi Becali a refuzat să spună căâi bani a dat pe Eduard Radaslavescu
Patronul FCSB, Gigi Becali, a dezvăluit că Farul Constanța a păstrat procente dintr-o viitoare vânzare a lui Eduard Radaslavescu.
„Da, i-am luat pe Radaslavescu și pe Boboc. Am ajuns la o înțelegere cu Farul și pentru Boboc, acum în ultimele două ore. Popescu spunea asta, că nu e gata cu Boboc, acum două ore. În două ore însă... semnezi 3 jucători.
În două ore, am adus doi jucători. Și mai iau doi jucători, dar nu vă pot spune acum despre cine e vorba”, a spus Gigi Becali.
„Doar de Boboc pot să spun. De al treilea și al patrulea nu pot să spun. Radaslavescu mi-a plăcut, am zis că va fi mare fotbalist. Mi-a rămas gândul la el. Eu spun suma de transfer, dar problema e să îi cereti voie lui Popescu să vă spun.
Hagi nu vinde ieftin. Și-au păstrat procente. Sunt lucruri pe care nu pot să le spun. Suma nu depășește trei milioane, e mult mai puțin”, a mai precizat patronul FCSB.