Mijlocașul echipei FC Voluntari Constantin Budescu este în proces de recuperare după o accidentare suferită în meciul cu Farul. Nu va mai juca în acest sezon, dar are timp să analizeze ceea ce se întâmplă în fotbalul mondial.
„Lionel Messi a plecat și a distrus două echipe”, consideră Constantin Budescu
Mijlocașul echipei FC Voluntari a povestit, recent, cum era fotbalul în timpul copilăriei lui. Acum, el a spus care este fotbalistul preferat.
„Când eram mic, nu aveam o echipă preferată. Acum am avut-o pe Barcelona, până să plece Lionel Messi. Dar nu mai am. A plecat și a distrus două echipe ca să spun așa.
Nici înainte nu țineam, dar îmi plăcea să mă uit la meciurile Barcelonei pentru că juca Messi și îmi plăcea foarte mult. Acum am văzut două meciuri ale Barcelonei de când a venit și Xavi și au început să revină puțin la ce a fost înainte.
Eu îl prefer pe Messi între el și Ronaldo. Înainte îmi plăcea foarte mult de Francesco Totti, dar s-a retras”, a spus Constantin Budescu, conform PRO Arena.
Francesco Totti este unul dintre cei mai valoroși jucători din istoria Italiei. A jucat toată cariera numai la AS Roma, între 1992 și 2017, bifând 796 de meciuri în toate competițiile (dintre care 619 în Serie A), marcând 307 goluri.
La națională are 58 de prezențe, marcând de 9 ori. Are în palmares un titlu (2000/2001), două Cupe ale Italiei (2006/2007 și 2007/2008), Supercupa Italiei (2001 și 2007) și titlul mondial cu prima reprezentativă, în 2006.
Atunci, Italia a învins Franța cu 5-3 la loviturile de departajare, după ce la finalul prelungirilor a fost 1-1 (marcaseră Matterazzi în minutul 19, respectiv, Zidane 7-p). Totti a fost titular, dar în minutul 61 i-a lăsat locul lui de Rossi.