Fotbal Intern· 2 min citire

Care este starea lui Târnovanu. În timpul meciului cu Sepsi a acuzat probleme musculare

Ștefan Târnovanu

Ștefan Târnovanu

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 13 mar. 2023, 14:13

Portarul FCSB-ului, Ștefan Târnovanu, a acuzat probleme musculare în timpul meciului cu Sepsi, pe care roș-albaștrii l-au câștigat cu 1-0. Staff-ul tehnic a vrut să-l introducă pe Andrei Vlad, însă portarul titular al FCSB și-a reluat locul în poartă.

„Am înțeles că nu e foarte grav. Să se recupereze cât mai repede, pentru că echipa are nevoie de el”, a spus antrenorul provizoriu Lucian Filip.

Filip a vorbit și despre play-off, despre care spune că se anunță a fi unul foarte spectaculos și interesant.

„Am făcut spectacol. Este un rezultat fragil, dar eficient. Poate fanii și chiar și noi ne-am fi dorit să marcăm mai mult, dar victoria rămâne victorie.

Rămâne de văzut (n.red. dacă a găsit formula corectă cu Coman și Popescu). Azi, și jucătorii care au intrat de pe bancă au intrat foarte bine. Competiția este mare, lotul este valoros, trebuie să joace cel mai bun.

Au fost comentarii că nu știm să ținem de rezultat. Azi am demonstrat contrariul. Din punctul meu de vedere, ambii fundași au jucat fără greșeală. Am făcut pasul înapoi, i-am lăsat să joace, dar, chiar și așa, nu au avut ocazii de a marca.

Arătăm bine, mai ales că am venit după o înfrângere. Echipa a arătat bine, mă face să fiu optimist. Edjouma este un jucător imprevizibil, care oricând poate câștiga un meci.

Mă bucur pentru el, dar mai mult mă bucură faza golului. Jucătorii au fost altruiști și au pasat exact cum trebuie să facă o echipă mare.

Tavi poate să dea o pasă de gol, nu se rezumă doar la goluri. Are calități foarte bune. Poate câștiga și el oricând un meci.

Se anunță cel mai interesant play-off. Îmi doresc ca fanii să vină în număr cât mai mare. Atuul nostru este jocul. Trebuie să ne aducem aminte că am venit de pe locul 14 și echipa arată bine în acest moment”, a spus Lucian Filip la finalul meciului.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News