Care este starea tușierului care s-a accidentat grav în Metaloglobus – Petrolul. Comunicatul publicat de FRF

Adrian Vornicu
Arbitrul asistent George Duță s-a accidentat în prima repriză a partidei dintre Metaloglobus și Petrolul. Tușierul a avut o problemă gravă și nu a mai putut continua meciul, fiind transportat cu ambulanța.
Care este starea tușierului care s-a accidentat grav în Metaloglobus – Petrolul
Meciul dintre Metaloglobus și Petrolul, cel care a deschis etapa a treia din SuperLiga României, a avut în prim-plan un moment mai puțin obșinuit, când arbitrului asistent George Duță i-a fost imposibil să continue jocul, din motive de ordin medical.
Acesta a fost transportat imediat cu ambulanța la cel mai apropiat spital, acolo unde medicii l-au supus mai multor investigații, pentru a putea vedea exact despre ce este vorba.
Concret, conform unui comunicat FRF, în minutul 41, asistentul George Duță s-a împiedicat de materialele publicitare amplasate în zona de margine a terenului și a căzut. Acesta a suferit o luxație și va urma un proces de recuperare.
„Federația Română de Fotbal informează că, în timpul partidei dintre Metaloglobus București și Petrolul Ploiești, disputată vineri, 25 iulie 2025, arbitrul asistent George Bogdan Duță (Bacău) a suferit o accidentare care a necesitat intervenție medicală de urgență.
Incidentul a avut loc în minutul 41 al meciului, când arbitrul asistent s-a împiedicat de materialele publicitare amplasate în zona de margine a terenului și a căzut.
Deși inițial a continuat jocul pentru câteva secunde, nerealizând gravitatea situației, acesta a început să acuze dureri și amorțeli la nivelul brațului drept. A solicitat imediat intervenția arbitrului central și a personalului medical aflat la fața locului.
După o primă evaluare, arbitrul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Militar, unde a fost diagnosticat cu o luxație la cotul drept.
Medicii au reușit să repună articulația, i-au efectuat investigații imagistice și au decis imobilizarea zonei afectate într-un ghips pentru o perioadă de cel puțin o săptămână. În funcție de evoluția stării sale, se va decide dacă este necesară o intervenție chirurgicală.
George Bogdan Duță a fost externat după miezul nopții și se află în prezent acasă, în Bacău, unde va urma perioada de recuperare. Federația Română de Fotbal și Comisia Centrală a Arbitrilor îi transmit însănătoșire grabnică și sprijinul întregii comunități fotbalistice!”, se arată în comunicatul FRF.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























