Stadionul Ion Oblemenco din Craiova a fost inaugurat în anul 2017 și a costat aproximativ 52 de milioane de euro.
Capacitatea arenei este de 30.983 de locuri, iar Primăria Municipiului Craiova încasează o taxă de aproximativ 18.000 de euro în schimbul fiecărui meci disputat Superliga, al echipelor naționale și din preliminariile cupelor europene.
Texa ajunge la 38.000 de euro pentru meciurile din grupele cupelor europene. În schimb, Primăria Generală a Bucureștiului solicită 13.000 de euro pentru meciurile din Superliga și 28.000 de euro pentru cele din Liga Campionilor.
Tarifele pentru Ion Oblemenco sunt următoarele:
"Pentru folosirea Complexului Sportiv Craiova - Stadion de Fotbal de către echipele de fotbal, se percep taxe după cum urmează: evenimente fotbalistice:
meciuri ale echipei naționale (inclusiv antrenamente oficiale), meciuri interne (Liga I, Liga II, Cupa României începând cu faza șaisprezecimilor, SuperCupa României), meciuri fazele preliminare UEFA Champions League, UEFA Europa League, UEFA Conference League - inclusiv antrenamente oficiale – 90.000 lei/eveniment.
evenimente fotbalistice: meciuri UEFA Champions League, UEFA Europa League, UEFA Conference League - inclusiv antrenamente oficiale - 193.478 lei/eveniment", a transmis Primăria Municipiului Craiova, pentru digisport.ro.