Fotbal Intern· 1 min citire

Cât de mare e posibilitatea ca Mitriță să plece în pauza de iarnă de la Craiova

Alex Mitriță

Alex Mitriță

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 23 dec. 2024, 15:20

Mihai Rotaru a vorbit despre o posibilă plecare a lui Alexandru Mitriță de la Universitatea Craiova în această iarnă.

„Posibilitatea, desigur, există, însă probabilitatea este mai mică. În acest moment, ne concentrăm pe întărirea lotului, nu pe slăbirea lui. Vom vedea ce oferte vom primi și le vom analiza.

Dacă ni se face o ofertă, chiar și de un euro pentru un jucător, o tratăm cu respect. Dacă este vorba de o sumă considerabilă, cu șase zerouri, analizăm și mai atent”, a declarat Mihai Rotaru, potrivit fanatik.ro.

Patronul oltenilor nu exclude nici o despărțire de Alexandru Mitriță, chiar dacă este cel mai important jucător din lotul antrenat de Constantin Gâlcă.

„Totuși, în acest moment, nu ne concentrăm pe vânzarea jucătorilor. Decizia va fi luată în funcție de ofertele pe care le vom primi la momentul respectiv.

Nu am spus că nu am primit oferte, ci că nu ne axăm pe vânzarea jucătorilor. Evit să fac declarații în presă, deoarece nu este benefic pentru nimeni. Contează și ce își dorește Alexandru Mitriță, chiar dacă avem ofertă bună.

Vrea să câștige titlul cu Craiova, de asta s-a întors acasă”, a mai declarat Mihai Rotaru.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News