Darius Olaru a fost operat la umăr, după accidentarea suferită în timpul meciului amical cu Hamburg din cantonamentul din Antalya.
Recuperarea ar fi durat în total 10 luni în cazul altei persoane
Andrei Popescu, medicul chirurg care l-a operat pe jucător, a spus că fotbalistul se poate antrena intensiv în următoarele 4 luni, dar trebuie să evite orice coliziune pe umăr.
„El va avea un randament mult mai bun din punct de vedere fizic și nu va avea nimic de recuperat din punct de vedere al performanței sportive, mai ales în ceea ce privește alergarea, rezistența, condiția fizică.
În cele 4 luni de pauză competițională trebuie să evite orice coliziune pe umăr, dar va antrena tot restul corpului, intensiv, nu va avea timp nici să se gândească la altceva. A înțeles și este foarte bine, e un om fericit.
O să avem primul control la o săptămână de la operație, pe data de 27 ianuarie și îl voi încuraja. Îi voi explica conduita postoperatorie și strategia de recuperare.
Nu mai devreme de 4 luni. Recuperarea ar fi durat în total 10 luni în cazul altei persoane. Sportivul profesionist operat nu își permite însă o astfel de pauză.
Există protocoale de recuperare rapidă dedicate sportivilor operați în mid-season, care asumă anumite riscuri și complicații”, a spus medicul Andrei Popescu, potrivit fanatik.ro.