Marian Iancu, unul dintre cei mai importanți patroni de fotbal români în urmă cu un deceniu și jumătate, a vorbit despre cei care au scris istorie în perioada când el conducea Politehnica Timișoara.
Omul de afaceri a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Gigi Becali, Cristi Borcea, George Copos și Dumitru Dragomir. În schimb, pe Mircea Sandu l-a numit cel mai mare dușman al său din fotbal.
"Eu am avut o relație bună cu Gigi Becali, în sensul în care a respectat tot ceea ce s-a angajat față de mine. La fel am făcut și eu cu el. Un om rapid în decizii a fost Cristi Borcea. Era foarte rapid 'Da sau nu', era simplu.
Față de mine, George Copos a fost un tip fantastic. Culmea culmilor, despre el s-a spus mereu că este strâns la pungă, cu ghilimelele de rigoare, și că nu își respectă deciziile. Nu a existat așa ceva cu mine. Iarăși un tip corect, rece, dar care știa ce spune, chiar dacă nu-mi convenea de fiecare dată, a fost Dumitru Dragomir.
(n.r. cel mai mare dușman din fotbal) Mircea Sandu, clar. De departe. Nu i-aș spune nimic, aș trece mai departe, nu l-aș băga în seamă", a declarat Marian Iancu, la podcastul ”Tare de Tot”.