Rapid București a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-1 (1-1), luni seara, pe Arena „Francisc Neuman” din Arad, în ultimul meci din etapa a 23-a a Superligii de fotbal.
Care este obiectivul internaționalului român la echipa antrenată de Costel Gâlcă
UTA a deschis scorul prin Marius Coman (19), cu un șut la colțul scurt din careu. Rapid a reușit egalarea în finalul primei reprize, prin Alexandru Dobre (43 - penalty), după un henț comis de Dmitro Pospelov, confirmat de arbitrul Sebastian Colțescu și după vizionarea imaginilor video.
Fundașul brazilian Leo Bolgado (79), intrat la pauză, a marcat golul victoriei, în urma unui corner executat de internaționalul Olimpiu Moruțan, care a debutat la Rapid în min. 62, când l-a înlocuit pe Claudiu Petrila.
„Sunt fericit că am câștigat. Trei puncte foarte mari la UTA și sperăm să continuăm așa și să ne menținem acolo sus. Mă bucur că am revenit, nu mi s-a părut nimic diferit. Sunt fericit că am revenit în țară și sper să joc din ce în ce mai bine.
A fost un meci de luptă prima repriză. Puțin terenul nu ne-a ajutat, dar au fost toate bune și sunt bucuros că am câștigat. (n.r. E anul Rapidului?) Se poate, noi suntem bucuroși și cred că putem să facem un rezultat frumos anul acesta.
Îmi doresc să joc mai bine și să ajut echipa, este foarte important. Nu-mi doresc să ies în evidență, vreau să joc pentru echipă. Nu vreau să joc pentru mine.
Normal că-mi doresc să joc bine și să merg la națională. Avem un meci important cu Turcia și îmi doresc să fiu acolo”, a spus Olimpiu Moruțan, potrivit Digi Sport.