Fotbal Intern· 2 min citire

Ce discuție a avut Adi Mutu cu Cosmin Contra înainte de plecarea de la Dinamo! ,,I-am zis să spună clar la TV''

Mutu

Mutu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 6 dec. 2020, 20:02

Cosmin Contra s-a despărțit de Dinamo, după ce nu a încasat niciun salariu de când a revenit în fotbalul din România.

Adi Mutu, selecționerul naționalei de tineret, a povestit ce i-a transmis lui Cosmin Contra înainte ca acesta să o părăsească pe echipa din Ștefan cel Mare.

Adrian Mutu

,,Briliantul'' spune că îi pare rău pentru ,,Guriță'', pentru modul cum a fost tratat de acționarii spanioli, deoarece antrenorul a venit să facă performanță la Dinamo. Mutu mai declară că supărarea cea mai mare a lui Contra este faptul că a fost luat drept un garant al proiectului din ,,groapă''.

„Îmi pare foarte rău pentru club, pentru Cosmin, prin ce a trecut, își dorea mult să facă performanță cu Dinamo. Nu îi cunosc pe spanioli, au venit și au distrus un club. Sper să aducă banii aia, că altfel se ajunge la un dezastru, la faliment, la dispariția poate celui mai mare club din România.

contra

(Ai vorbit cu Cosmin?) Îl pup și îi spun să stea liniștit. Supărarea lui mai mare e că a fost luat ca un garant al spaniolilor. I-am zis că ar fi cazul să spună clar la TV, că lumea îl asimilează cu ei. I-am spus că lumea crede că e cu spaniolii, într-un final a spus-o. Nu are nicio treabă cu ei.”, a declarat Adi Mutu pentru ProSport.

Cosmin Contra și mai mulți jucători au ales să plece de la Dinamo, după ce proiectul acționarilor spanioli de la club s-a dovedit a fi un fiasco. Fotbaliștii echipei din ,,Ștefan cel Mare nu au mai fost plătiți de mai bine de trei luni de zile.

În ciuda tuturor problemelor de la club, Dinamo a câștigat meciul din campionat cu FC Argeș, scor 1-0, și a urcat pe locul 12 în Liga 1, având 12 puncte din 12 meciuri disputate. Pe banca echipei stă acum secundul lui Cosmin Contra, Jerry Gane.

Ionel Gane

Citește și Cum este Șumudică nedreptățit în Turcia! ,,Când deschide gura, arbitrii aleargă cu cartonașul în mână”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News