În ultimul sezon, au apărut informații conform cărora la CSA ar fi salarii mult peste nivelul Ligii 2, dar Daniel Oprița, antrenorul echipei, a ținut să lămurească acest lucru. El a menționat că Steaua nu a avut salarii de nivelul celor de la Petrolul sau U Cluj, echipe care au obținut promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc. El a recunoscut că primele pentru meciuri erau de 600 de lei.
”Sunt foarte implicat. Nu este ușor, este destul de greu. Nivelul salarial nu este foarte mare. Suntem de bun simț, nu sărim calul. Noi am jucat pe prime de 600 de lei. Salariile au fost la nivelul celorlalte. Nu punem Hermannstadt, U. Cluj, Petrolul sau Chiajna.
Nu am ajuns acolo. Cu primele noastre, nu am putut să ne batem cu ei, am fost departe. Sezonul ăsta o să crească bugetul cu 10%, dacă o să crească. Dacă o să fie nevoie”, a spus Daniel Oprița pentru Playsport.
Probleme pentru Daniel Oprița! Unul dintre oamenii de baza ai echipei și-a anunțat plecarea de la CSA Steaua: ”Mă bucur că am jucat la cel mai mare club din România!”
După ce nu a avut drept de a juca barajul pentru promovare, la CSA Steaua a avut loc un val de plecări. Acum, Daniel Oprița se confruntă cu o nouă problemă, iar unul dintre liderii din vestiar și-a anunțat plecarea. Este vorba despre Florin Rasdan, mijlocaș polivalent, care și-a anunțat plecarea din Ghencea.
”Îmi e cam greu să-mi găsesc cuvintele, dar o să fiu cât pot de scurt, vreau sa mulțumesc Peluzei Sud, băieților de la Old Boys și tuturor suporterilor Stelei de susținerea necondiționată de care am avut parte în toți acești ani!
Sper ca Steaua să ajungă acolo unde îi este locul si voi să arătați tuturor că sunteți cei mai buni! Mă bucur că am jucat la cel mai mare club din România! Mulțumesc pentru tot!”, a scris Florin Rasdan, pe Facebook.
Sezonul trecut, fotbalistul a jucat 24 de partide, a marcat 3 goluri și a oferit o pasă decisivă.