Fotbal Intern· 1 min citire

Ce șanse are Rapid să ia campionat în opinia antrenorului Mircea Rednic

Mircea Rednic

Mircea Rednic

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 29 feb. 2024, 11:10

Echipa antrenată de Mircea Rednic, UTA Arad, a fost învinsă de Rapid cu 4-1. Chiar și așa, antrenorul arădenilor nu a fost impresionat și spune că cele mai mari șanse la titlu le are tot FCSB.

„În momentul de față, ca echipă, Steaua este mult mai completă. Aici, la Rapid, au individualități. Dar dacă ai un adversar care reușește să concretizeze ocaziile avute îți e greu. Dacă egalam, era chiar groasă pentru ei.

Rapid, de titlu? E greu să vorbesc. Nu e încă momentul. Văd că lumea s-a supărat pe Pancone care a spus la fel. Trebuie să fim realiști. Încă nu au o echipă, dar mai mult ca sigur, cu investițiile făcute și condițiile create, se vor gândi la titlu. Au șanse mari, poate chiar anul ăsta, având în vedere că vine înjumătățirea, Gigi mai filosofează, mai schimbă... Cine știe?

Doar din cauza lor pot pierde campionatul (n.r. - cei de la FCSB). Cu Steaua am pierdut 0-4, dar acolo a fost diferit”, a afirmat Rednic la conferința de presă de după meci.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News