Andrei Ivan traversează o perioadă mai puțin bună la CSU Craiova. În acest sezon, jucătorul oltenilor nu a mai impresionat ca în trecut.
Fotbalistul a fost schimbat la pauza meciului cu FC Botoșani (5-1). Se pare că Sorin Cârțu, fostul președinte al echipei din Bănie, știe ce se întâmplă cu Ivan.
„Trece printr-o pasă grea! M-a sunat aseară!”
„Trece printr-o pasă grea. Am mai vorbit cu el aseară, mi-a dat telefon. Mie îmi pare rău de tot de ce se întamplă. E un copil bun, dar poate nu e un tip așa de tare. Să treacă peste nemulțumirile spectatorilor și să marcheze, să dea pase. Nu trebuie să cadă în plasa asta, să aleagă o cale din asta.
Am avut discuții cu el și i-am zis că are o situație bună, contract până în 2026, familie, copil. Îi trebuie doar liniște în teren și la antrenamente. Să profite de calitățile lui. Sunt puțini în România cu calitățile pe care le are el, cu viteza lui.
Caută prea mult să dea cu dreptul. Eu nu l-aș fi schimbat la pauză. Dacă voiai să-l ajuți, nu-l schimbai. Îl mai lăsai 15 minute în repriza a doua. Dacă mai stătea un an sau doi cu mine, avea altă educație. S-a greșit cu el la început. Dacă îl crești cu răsfăț, de-aia se întamplă ce se întamplă", a spus Sorin Cârțu, conform Digi Sport.