Fotbal Intern· 1 min citire

Ce se întâmplă cu viitorul lui Ștefan Târnovanu, după venirea lui Lukas Zima la FCSB

Ștefan Târnovanu

Ștefan Târnovanu

Scris de Darius Stănescu Publicat: 18 oct. 2024, 16:30

Cotat la 3 milioane de euro de site-urile de specialitate, goalkeeperul ieșean mai are contract valabil cu gruparea roș-albastră până la finele stagiunii 2027/28.

 

Joi, FCSB a închis transferul lui Lukas Zima de la Petrolul Ploiești pentru 250.000 de euro. În acest sens, locul lui Ștefan Târnovanu în poarta campioanei stă sub semnul întrebării.

 

Florin Prunea, categoric: „100% pleacă Târnovanu de la FCSB”

 

Florin Prunea, fost internațional român, susține că Zima nu o să stea pe bancă și e sigur de faptul că Târnovanu va alege să plece de la FCSB la un club unde va fi prima variantă.

 

„(n.r. crezi că o să plece Târnovanu?) 100%, altfel nu văd logica acestei mișcări. Nu-l văd pe Zima să stea pe bancă, sincer. Cum nu-l văd nici pe Târnovanu să stea pe bancă, este portarul echipei naționale, totuși.

 

Eu cred că au cărțile făcute pentru un transfer la iarnă (n.r. al lui Târnovanu)”, a spus Florin Prunea, potrivit DigiSport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News