Edi Iordănescu (43 de ani), selecționerul României, a vorbit despre o posibilă convocare a lui Octavian Popescu la prima reprezentativă.
Acesta spune că mijlocașul de 19 ani se află în vederile sale pentru echipa națională. Octavian Popescu este în acest moment pe ceea ce numește Edi Iordănescu ,,baza de date B''.
,,Da, Octavian Popescu e acolo, în această anticameră. Mă interesează viziunea mea și a staff-ului, chiar dacă respect viziunea patronului de la FCSB. Anticamera asta, baza de date B, va fi pentru jucătorii care au un istoric în prezența la echipa națională.
De aici vor veni jucători ieșiți din centrul atenției și n-au mai făcut parte din nucleul important, dar de la care mai avem așteptări. Și în același timp, jucători tineri și foarte tineri, care cred că pot face un pas mai rapid către prima reprezentativă, ajutați un pic'', a declarat Edi Iordănescu, pentru Pro X.
Ce a făcut până acum Edi Iordănescu la echipa națională
Echilibru e cuvântul cel mai potrivit. Îmi doresc să fim foarte realiști. Am început o analiză complexă a tot ce s-a întâmplat, d-aia a fost foarte importantă discuția cu Mirel. Încerc să văd strategia, pe ce linie s-a mers. Fără să fac paralele între munca noastră și ce s-a întâmplat în trecut, vreau să optimizez timpul scurt pe care îl avem. Încercăm să fim cât mai exacți.
Uite, dau și niște exemple concrete. Una dintre priorități a fost să reevaluăm și să reconstruim baza de data, ceea ce înseamnă jucători care pot intra în atenția noastră. Dacă în ultimul an, undeva la 58-59 de jucători au ajuns la națională, cred că cifra asta va scădea. Avem o bază de date acum principală, A, formată din nucleul din ultima perioadă, jucători considerați exponențiali pentru națională. Și încă o bază de date, B'', a mai precizat Edi Iordănescu, pentru sursa citată.
Cotata la suma de 1,9 milioane de euro pe Transfermarkt, Octavian Popescu a bifat 22 de partide la FCSB în acest sezon, reușind șase goluri și trei pase decisive.