Mirel Rădoi și-a anunțat plecarea de la echipa națională la finalul campaniei de calificare la Campionatul Mondial din 2022.
Acesta și-a exprimat dorința de a antrena o echipă de club, unde ar putea avea activitate zilnică, nu periodică ca la prima reprezentativă. Printre înlocuitorii săi la echipa națională se numără antrenori ca Gică Hagi, Laszlo Boloni sau Cosmin Olăroiu.
Laszlo Boloni, ultima oară antrenorul grecilor de la Panathinaikos, a vorbit despre posibilitatea de a prelua echipa națională. Acesta spune că ,,în viață orice este posibil'', dar speră într-o revenire asupra deciziei din partea lui Mirel Rădoi.
,,Să vin la națională? În viață orice este posibil. Sper însă ca Rădoi să se răzgândească și să pregătească naționala și în baraj, de ce nu, și la Mondiale.
El a fost supărat că a fost atacat de toată lumea, și pe bună dreptate. E normal acum să se gândească la viitorul lui.'', a declarat Laszlo Boloni, pentru GSP.