Nicolae Dică, antrenor secund la echipa națională a României, a vorbit despre posibilitatea de a prelua reprezentativa de tineret, după ce Adi Mutu a decis să o preia pe FC U Craiova.
După ce a pregătit România U23 în cantonamentul preolimpic din Spania, Nicolae Dică spuen cum stau lucrurile pentru posibilitatea de a prelua naționala de tineret.
Acesta spune că pentru moment nu s-a pus problema de așa ceva, dar rămâne de văzut ce se va întâmpla pe viitor, pentru că în fotbalul totul este imprevizibil.
,,(n.r. - te-ai rupe de Mirel pentru a fi selecționer la tineret?) Deocamdată nu am vorbit despre acest lucru, vom vedea ce va fi în viitor. Când am fost în Spania cu naționala U23, a fost o discuție cu Mirel și am ajuns la această concluzie că ar fi bine să merg eu, dar n-am discutat despre viitor.'', a declarat Nicolae Dică, pentru Telekomsport.
Nicolae Dică a mai fost contactat în această perioadă de către Gigi Becali pentru a o prelua pe FCSB, dar nu s-a ajuns la un acord în final.