Adi Popa nu mai este jucătorul celor de la CSA Steaua. După două sezoane alături de „Militari”, mijlocașului nu i-a mai fost prelungit contractul.
Rămas liber acum, „Motoreta” a declarat că nu are de gând să se retragă și că este posibil să fie adversarul celor de la CSA Steaua în sezonul următor. Iată ce a spus.
„Dacă nu se va concretiza nimic afară, voi fi adversarul Stelei sezonul următor!”
„Nu mă voi retrage, pentru că în acești doi ani la Steaua mi-am regăsit pofta de a juca fotbal. Le mulțumesc suporterilor, așa puțini, mulți, că au fost alături de noi. Anul trecut, am scârțâit puțin pe final, dar cred că am fost un grup bun, care și-a îndeplinit obiectivul.
Am avut o discuție de principiu cu comandantul și după m-a trimis la cine este responsabil să discut despre contract. Nu am căzut la un acord. Nu a fost vorba de bani, eu am semnat în alb când am venit, le-am zis să treacă ce vor, cât vor, nu m-au interesat chestiile financiare.
Am anumite discuții, sunt echipe și la noi, dar și de afară. Nu eram pregătit, nu le-am luat în calcul până acum. Din Liga 1 nu am nimic. Dacă nu se va concretiza nimic afară, voi fi adversarul Stelei sezonul următor”, a declarat Adi Popa, pentru Digi Sport.