Trei fotbaliști de la FCSB și-au continuat antrenamentele la baza sportivă din Berceni și după ce Gigi Becali le-a dat liber fotbaliștilor din cauza pandemiei de coronavirus.
Patronul FCSB a dezvăluit că trei dintre fotbaliștii de la FCSB au ales să meargă la sala de forță de la Berceni pentru a se pregăti și după ce antrenamentele cu echipa au fost suspendate, în urma instaurării stării de urgență pe teritoriul României.
„Știu că doi-trei jucători se mai duc pe la bază, pentru a se antrena la sala de forță. Am vorbit cu ei și le-am spus că pot alerga și pe teren dacă vor, pentru că sunt puțini și pot păstra distanța”, a dezvăluit Gigi Becali la Pro X.
Potrivit ProSport, ar fi vorba despre Florin Tănase, Ionuț Vînă și Adi Popa.